Pestera Vantului (Muntii Apuseni)





Este situata în apropiere de localitatea Suncuius în versantul stâng al Crisului Repede, deasupra Poienii Frânturii si reprezinta simbolul lumii endocarstice a M. Padurea Craiului si totodata pestera cea mai lunga (cu cea mai mare dezvoltare) din România (cu peste 48 km de galerii cartate pâna în prezent-1999). Prezinta un potential turistic remarcabil cei aproape 50 km de galerii gazduind, dupa cum era de asteptat, aproape întreaga paleta de forme rezultate în urma proceselor fizice, chimice si tectonice. Coroziunea si eroziunea au generat elemente morfologice cu totul aparte nu numai la nivelul tarii noastre dar si la nivel european cum sunt Meandrele Racovita, "Hipodromul", Sala "Metalul". Exista zone cu prabusiri masive, conuri de darâmaturi, iar la polul opus se gasesc salile si galeriile bogat concretionate: Sala Podoabelor, Galeria Rosie, Galeria Alba, Galeria "7 Noiembrie".
Regasim în galeriile acestei pesteri atât speleotemele întâlnite de obicei în pesteri: stalactite, stalagmite, scurgeri parietale, dar si unele foarte rare cum sunt: anthoditele, oupholitele, perlele de caverna.
La toate acestea pentru a întregi si contura obiectiv peisajul subteran trebuie sa mai adaugam lacurile, cascadele subterane, hornurile, puturile si sifoanele. O problema ce se ridica este dispersia atractiilor turistice pe distante mari, greu de cuprins si valorificat la cote maxime într-un circuit turistic.

foto si detalii pe eurotrips
Cu toate ca, la momentul descoperirii sale (1957)… Pestera Vantului avea o lungime totala de  500 de metri… dar in urma unor explorari mai amanuntite de la sfarsitul anului 1967 lungimea totala a galeriilor cunoscute sa fie de peste 15.000 de metri… prima harta color a acestei superbe pesteri s-a putut realiza in anul 1969 (scara 1:500) reprezentandu-se atunci 15.283 de metri de galerii… si mai tarziu s-a ajuns la 21.470 de metri… Pestera Vantului devenind oficial cea mai lunga pestera din tara noastra… apoi, dupa mai multe tabere subterane organizate, descoperirile de a sfarsitul lui ’89 releva faptul ca lungimea totala a galeriilor Pesterii Vantului sa depaseasca 40.500 de metri.

Comentarii