luni, 9 ianuarie 2012

Scufundari la Marea Neagra

Putini stiu ca Marea Neagra este plina de viata, de bancuri de pesti, covoare intregi de alge, moluste, crustacee, dar si de o seama de vestigii arheologice precum amfore antice grecesti si ancore ale corabiilor medievale.


Oferta de practicare a sporturilor nautice, desi nu foarte dezvoltata, este prezenta in statiuni ca Mamaia sau Olimp.


O plimbare sub apa, o sesiune de snorkeling, dureaza circa 30 de minute si consta intr-o plimbare sub apa alaturi de instructor, cu echipament pentru snorkeling: masca, snorkel si o pereche de labe .



Echiparea pentru scufundari

Detentorul - piesa de rezistenta pentru echipamentul de scuba diving, este un element esential.


Fiecare detentor trebuie sa asigure o respiratie fara efort. Aerul trebuie sa fie furnizat usor si in cantitatea ceruta.


Vesta compensatoare - este coloana vertebrala a unui sistem de scufundare scuba. O vesta bine conceputa permite scafandrului sa pluteasca confortabil la suprafata, facilitand miscarile precise si usoare ale corpului sub apa. La fel de important este ca vesta sa se potriveasca scafandrului pentru a micsora rezistenta la inaintare si efortul depus in timpul inotului, asigurand astfel un maxim confort pe parcursul scufundarii.

sâmbătă, 7 ianuarie 2012

Canioning - Aven - Cascade in Gorj

Zona Gorjului, de la Parang, pana la Godeanu si Mehedinti, cu Subcarpatii Gorjeni ofera cele mai spectaculoase locuri pentru aceasta aventura: canioane uscate sau cu apa, avene si galerii orizontale, lungi de zeci de metri, cascade, pesteri, chei, toate aflate la distante mici unele de altele.


Traseul cuprinde parcurgerea sectoarelor de vai inguste si adanci sapate de apa de-a lungul timpului, vai active prin care mai curge apa, sau fosile prin care cursul de apa a disparut sau este sezonier.


Activitatea este deosebit de atractiva, atat prin ineditul peisajului, cat, mai ales, prin diversitatea procedeelor necesare parcurgerii: catarare, coborare, curgere prin tobogane naturale, traversari de marmite etc.


O zi de adrenalina prin vai inguste si adanci, prin apa sau pe sub cascade, poate include off-road cu masini de teren pana in buza canionului, traversarea unui canion (catarare, coborare, bodyrafting), coborarea unor cascade a caror inaltime poate ajunge si la 30 -35 de metri, avand caderi sub unghi de 90 sau 45 de grade. Sarituri in cascade si balaceala in „piscina“ lor.


In bazinul superior al vaii Balta se gaseste o insiruire de sapte cascade de 8 - 35 de metri.


Activitatea nu este periculoasa deoarece se desfasoara numai atunci cand nivelul apei in vad este de maxim 50 - 70 de centimetri. (Elena Stoica, Turism Club)

duminică, 1 ianuarie 2012

Ghetarul Vartop (Muntii Apuseni)

Peştera Gheţarul de la Vârtop (numită şi Peştera Minunată) este o peşteră frumos concreţionată, situată la aproximativ 1170 m altitudine, în apropierea cătunului Casa de Piatră din comuna Arieşeni, jud. Alba. Peştera este ascendentă (30 m denivelare pozitivă) şi are o lungime de aproximativ 340 m. Poate fi vizitată fără echipament special de parcurgere a verticalelor.

Accesul către peşteră se face pe o potecă semnalizată din cătunul Casa de Piatră, comuna Arieşeni. Până în Casa de Piatră se ajunge din centrul localităţii Gârda de Sus, pe drumul comunal paralel cu valea Gârda de Sus, iar spre amonte - valea Gârdişoara (între Gârda şi Casa de Piatră sunt 12 km).