Rezervatia naturala "Vârful Secaru" (Babadag, Tulcea)

Vârful Secaru reprezintă unul din puţinele zone granitice din podişul calcaros al Babadagului. Din punct de vedere geomorfologic, Vârful Secaru reprezintă cea mai mare altitudine din podişul Babadag (401 m) fiind un martor de eroziune reprezentativ. În cuprinsul rezervaţiei, unităţile geomorfologice predominante sunt versanţii cu înclinări şi expoziţii diverse. Deşi Vârful Secaru face parte din podişul calcaros al Babadagului în care reţeaua hidrografică este slab dezvoltată, structura sa granitică favorizeaza existenţa unor cursuri de apă cu caracter temporar sau chiar permanent. Astfel, la nord de rezervaţie, în imediata apropiere, se află unul din afluenţii principali ai râului Slava, cel mai important din Podişul Babadag. Precipitaţiile medii anuale înregistrează valori de 417,9 mm. Ploile au adesea un caracter torenţial; evapotranspiraţia potenţial anuală este de 668 mm iar cea reală anuală de 415 mm

Zona este încadrată în climatul continental, unitatea microclimatică Atmagea caracterizată prin valori termice moderate iarna şi primăvara, moderat calde vara şi toamna. Specific Vârfului Secaru este caracterul de „insulă” cu vegetaţie ceva mai acidofilă în comparaţie cu restul Podişului Babadag, unde sunt caracteristice speciile calcofile. În poienile din zona strict protejată predomină asociaţiile ierboase de stepă pontică şi petrofilă pe soluri superficiale, vegetaţie saxicolă, arbustivă, alături de arbori termofili izolaţi sau în pâlcuri. În zona tampon predomină vegetaţia forestieră reprezentată prin eşantioane relativ bine conservate încadrate în tipul de pădure şleau de deal dobrogean de productivitate inferioară (asociaţia Nectaroscordo-Tilietum tomentosae), specifică Dobrogei (considerata endemică). Pentru această zonă argumentul cel mai important pentru constituirea acestei rezervaţii îl constitue identificarea  până în prezent a unui număr de 9 taxoni ce figureaza în Lista Roşie a plantelor superioare din România. Dintre aceştia, specia de merinană (Moehringia jankae) este vulnerabilă şi subendemică iar restul sunt rare. Specificitatea acestor taxoni este conferită de caracterul lor predominant pontic. Dintre aceşti taxoni mai fac parte: coada soricelului (Achillea ochroleuca), usturoi sălbatic(Allium guttatum, Allium flavum ssp. tauricum, Allium saxatile), samaldâr (Nectaroscordum siculum ssp. bulgaricum), bujor (Paeonia peregrina), măceş (Rosa turcica), miliţea (Silene compact). [sursa: CJ Tulcea]



Comentarii